Sig mig,hvis jeg en dag fangede dig

og kyssede din fodsål,

ville du så ikke halte lidt

af frygt for at knuse mit kys?

Nichita Stănescu

tag mig med til dit rige

sagde jeg til pigen med de lange fletninger

mørke som nattens begyndelse

og hun dækkede mit hoveds tindinger

med et sjal af hendes hår

og hviskede:

mit rige, min kæreste,

er der hvor du tænker på mig

og du alene er det eneste rejsepas.

Vasile Andreica

-Får du noget ud af at læse?

-Får jeg hvad?

-Jamen, hvorfor læser du så?

-Bare så jeg ved det.

-Ved hvad?

-Hvad jeg ikke ved.

Marin Preda

Bare en tanke

1.Handle på det du kan gøre noget ved.

2.Bekymre dig ikke om det du ikke kan gøre noget ved.

3.Fokuserer på det du selv kan kontrollere, du kan selv vælge hvordan du reagerer.

4.Tag ejerskab over dit eget liv, og giv plads til din egen intelligens.

5.Man er sine handlinger, succes er at kontrollere det du gør.

6.Selvdisciplin er hvad du bruger din tid på, og det der gør dig fri.

7. Folk som føler sig trygge præsterer bedre.

8.Der kommer en dag færre for hver dag du lever.

9.Husk døden er din ven.

10.Det hele handler ikke om dig.

Deadly secrets

Chapter 1

I woke up with a searing pain burning my hands. I couldn’t understand why. I tried to free my hands from the excruciating tightness that I felt gnawing at my wrists. I was bound with some kind of magic rope. I was quite sure, for despite my strength I could not break it. 

     I was in a dark place, completely alien. I could hear every drop of water dripping down from the ceiling to the dark floor, and it broke with a hard, crunching sound. I could hear the sounds of living creatures around me, even the slightest movements of the spiders that lived their lives in this miserable place. It was probably only the rats that could stand the damp environment, which was permeated with a rotten smell, which could explain the bustle around my feet.

I think I was in a cellar. The place looked old and abandoned decades ago. I couldn’t remember how I’d gotten here or what had happened. I could hear several men’s voices whispering around me and a little girl’s voice that seemed as scared as I was. 

      I couldn’t tell how many there were. I didn’t dare open my eyes. The fear I felt in my bones like a stabbing pain had taken control of my being for the first time.It was only a few millimetres away from me. I could feel it. I opened my eyes to see what was happening. Then I saw the cruelty and hatred in his sea-blue eyes. He was a man with long dark hair and a wrinkled face. In his hand he held a burning torch. He knew what I was. He knew how to kill me. I was so confused and scared that I closed my eyes again and hoped it was all a dream and that everything would be all right when I woke up.

          I felt the pungent smell of the killing force around me, which could kill me so easily that I gave up fighting. It was so close that with my eyes closed I could feel its warming proximity to the flames trying to engulf me. In that moment I knew it would all end in a short and painful way. I felt so relieved on the brink of death as I escaped the burden of the thousands of years I had witnessed throughout my life. I squeezed my eyes shut and waited for the flame to take hold of me and disappear. 

           A battle-like howl from a man made me open my eyes and suddenly pulled me out of my transitional state. It sounded so far away, and yet I could see the young man with dark eyes, brown hair and a well-defined body in front of me, gesturing and trying to explain something to the torch-bearing man who seemed to have turned into a pillar of stone. The old man seemed immovable. There had been complete silence. The only sound that indicated time was the sound of the two men’s heartbeats, which were a contradiction, like the sun and the moon, the young man gesturing as one, so fluid and formless, while the old man seemed to slip into another world, something made him immobile, so static. A cracked and raspy laugh reached my eardrums, and I thought about how fragile people are, and how their time passes with each heartbeat, but they don’t seem to realize it, or simply ignore it. The laughter seemed to come from inside me, and I felt panic as a lump in my throat tried to stop my breathing. The two turned their eyes towards me as they stepped in the direction I was facing. I could only see the light from the old man’s torch coming closer and closer to me, and then everything went dark.

În anul 1870, școlile primare rurale începeau anul școlar la 1 septembrie și se termina în iunie. În școli nu se admiteau copii, fie băieți fie fete mai mici de 7 ani, iar în școlile rurale mixte, nu se admiteau fete mai mari de 12 ani.

În afară de vacanțele prescrise, școlile de băieți aveau timp liber în toate după-amiezele de joi, iar școlile de fete aveau timp de liber sâmbătă dupa-amiază.

În semestrul de iarnă, clasele se desfășurau în lunile noiembrie, decembrie, ianuarie și februarie, în intervalul 09.00-12.00 dimineața și intervalul 14.00-16.00 după-amiaza, iar în celelalte luni ale anului erau în intervalul 08.00-11.00 dimineața și de la 15.00-17.00 după-amiaza.

În Lozna se vorbește că era o perioadă dificilă, în mod special iarna. În lunile de iarnă, lupii coborau în sat și umblau pe ulițe în căutare de hrană, iar seara localnicii îi auzeau urlând prin pădure, sfâșiind liniștea nopții. Astfel, copiii întâmpinau dificultăți în a ajunge la școală.

Profesori în acea perioadă au fost Amalia Hofsu, fiica „parochului” Demetriu Hofsu și soțul dânsei, proprietarul Iosifu Csaszkai.

Dacă elevii veneau mai târziu și nu puteau să justifice întârzierea, trebuiau să stea în picioare timp de un sfert de ora. Dacă situația se repeta, se înăsprea pedeapsa.

Din vremuri imemoriale, Lozna este acasă. Aici veacurile și sutele de generații au început lumea. În acest loc, ieși din timp și istorie, intrând în eternitate, purtând și poveștile celor mai vrednici dintre noi. Suflarea viețuirii lor în rânduiala strămoșilor au ctitorit satul.

Ioan Pocol a Alexi (maestru în lemn) a doborat un stejar, Vasile Hossu (făt bisericesc) cu soția, Ana Pop, l-au potrivit în grinda casei, Ioan Szabo a Năstăsiei (maestru in lemn) l-a încrustat cu sacrele simboluri. Mâinile pricepute ale croitorului Ioan Pocol a Petri au început să țeasă bucăți de cer în veșminte de sărbătoare docentelui Stefan Szeles și soției Rosaliei Balint. Vasile Duruș (ciobotar) face câte o pereche de cizme întocmite pe măsură docentelui Georgie Paul și soției Ana Pocol. Costan Rus (morar) macină făină. Teodor Talpoș (faur) bate potcoava calului lui Simion Irimuș lui Georgie.

Ion Pacha (păzitor de țărână, paznic de camp) stă de strajă în amurg, în timp ce
Ioan Andreica a Văsălichii (păstor de vite), Ioan Andreica lui Simion (pastor de vite, Ioan (Ianos) Popan (păstor de oi), Alexandru Pașca și Anișca Andreica (păstor) se strâng în preajma focului la stână.

Teodor Pocol (curator) lui Ioan Cătană și Teresia Pocol privesc la crucile de lemn din cimitir (vechi), gândindu-se la toți ce au fost și astăzi sunt sub iarba deasă.

(Toate persoanele au trăit în jurul anul 1898 în Lozna.)

Valea Leşului

În 1956, avea 91 de locuitori.

“Lesvölgy”este o așezare nou fondată în 1956.

Conform recensământului din 1966, avea 113 locuitori, dintre care 112 erau români și 1 maghiar.

“Să dăm un nou avânt învăţământului de partid”

” ( … )Anul trecut, în raionul nostru, s ‘au obţinut unele rezultate pozitive privind îmbunăţirea calităţii propagandei marxism-leninismului şi îmbinarea muncii practice de zi cu zi cu învăţătura marxist-leninistă. (. .. )

In strânsă legătură cu teoria marxistleninistă, în cadrul cercurilor şi cursurilor învăţământului de partid, la lecţii şi seminarii, s ‘a des bătut mult problema tramformării socialiste a agriculturii. O activitate rodnicăau desfăşurat cursurile serale din satele Letca, Lozna, Moigrad şi altele.

Grupul devierii oportuniste de dreapta, V. Luca, A. Pauker şi T. Georgescu,alunecând pe panta camuflării luptei de clasă, promovând ,integrarea paşnică acapitalismului în socialism, a încercat să ascundă faptul că lupta de clasă, în condiţiile trecerii dela capitalism la socialism, se înteţeşte mereu, luând forme din ce în ce maiascuţite. (. .. )

Ca urmare a creşterii nivelului ideologic şi politic al membrilor de partid, zi de zi sporeşte tot mai mult numărul familiilor de ţărani muncitori care îşi manifestă dorinţa, prin cereri, de a intra în gospodăriile colective existente sau de a forma noi gospodării colective şi întovărăşiri agricole. ( … )

Propagandiştii au datoria să-şi ridice necontenit nivelul teoretic, să cunoască temeinic problemele întreprinderii şi instituţiei unde predau, pentru a putea lega strâns tezele teoretice cu sarcinile concrete ale construcţiei socialiste. Propagandistul trebuie să stea de vorbă cu.fiecare cursant în parte, să-l ajute cum să-şi însuşească tehnica studiului individual, să-l înveţe cum să ia notiţe în timpul studiului individual, cum să noteze şi să-şi însuşească ideile principale, concluziile şi sarcinile care se de~prind din materialul studiat.

Propagandistul are datoria să asigure o conducere vie a discuţiilor la seminarii,să asigure participarea tuturor cursanţilor la discuţii(. .. )”.

Mastan Ruvin, şeful secţiei de Propagandă şi Agitaţie din Comitetul raional Jibou al PMR

Declarația refugiatului Pocol Vasile

Subsemnatul Pocol Vasile de 25 de ani, domiciliat în comuna Lozna jud.Someș și naționalitate și origine etnică română, de religie gr.cat. declar:

În 15 septembrie 1942 am trecut din Ungaria, ca refugiat, în România, unde am stat până la data de 1 octombrie 1942, când din nou am trecut în Ungaria pentru a-mi aduce haine și schimburile doua zile după ce am ajuns acasă jandarmii unguri m-au și arestat, cu acte dresate am fost trimis la Dej, judecat și condamnat la 3 luni închisoare. La data de 14 ianuarie 1943 am fost eliberat din închisoarea de la Dej, stând acasă pana la data de 8 martie 1943, când din nou am fost arestat de jandarmii maghiari și trimis prin serviciul de transferare la pichetul de grăniceri maghiari din Sucutard, unde am stat circa 3 ore, în care timp am fost bătut și maltratat pana la sânge, apoi am fost legat împreună cu ceilalți cu sfori de mâini și gât, în loviturile ciomegelor și paturilor de arma am fost forțați sa mergem spre frontiera română.

În drum, refugiatul Irimus, din cauza rănilor și a bătăii nu a mai putut continua drumul, a căzut jos, noi cu ajutorul grănicerilor maghiari l-am luat pe sus și dus pana la linia de demarcatie, aici a fost târât de grănicerii maghiari peste linia de demarcatie circa 8-10 metri pe teritoriul romanesc, unde am fost lăsați liberi, iar după una ora refugiatul Irimus Dumitru a încetat din viață. Noi ne-am prezentat la pichetul de grăniceri romani din Geaca, unde am reclamat cazul.

Aceasta declar, susțin și semnez prin punere de deget, neștiind carte.

ss.Pocol Vasile