Wander Words & Wellness

Cred că cea mai mare supărare pentru om este să se izoleze față de familie și prieteni, și nu pentru că ar exista neînțelegeri, ci din lipsa unui numitor comun. Atunci când nu mai este nimic de vorbit.

Nu știu exact când se întâmplă asta, nu știu nici când începem să scriem urât și lăbărțat sau când nu mai avem timp. Chiar nu știu și este trist.

Ancestral Chronicles

Probabil între 1901-1907

Posted on December 20, 2023February 12, 2024 by Irimus Bianca

Invitat la o adunare culturală cu rugămintea sa țin o conferință, m´am dus și am revăzut iarăși locurile copilăriei mele.

Multă bucurie n‐am avut privind la câmpiile uscate și la pământul crăpat la adâncime de mai mulți metri.

´´Se deschide pământul și ne va înghiți de vii pentru păcatele noastre. De opt zeci și cinci de ani, de când țin minte așa o uscăciune n‐am mai pomenit.´´zice un moșneag trecut de noua zeci de ani.

Nu este mântuire, decât la tatăl cel ceresc, care să mâniat rău pe noi. Și nici nu e mirare, căci tare s´a blăstămatul lumea.´´spunea un alt bătrân.

Si se duceau femeile văduve la biserica și ajunau câte trei zile și cu lacrimi în ochi se rugau sa se milostivească cel de sus.

Preoții făceau rugăciune pentru ploie și cand cetiau cuvintele:´´ca Dumnezeu sa se îndure,sa deschidă cerul și sa dea ploie pentru cei săraci, pentru cei din leagăn și pentru dobitoace´´, mulțimea prosternată sărută pământul și îl uda cu siroie de lacrimi.

Si mizeria il face pe om invențios in alegerea mijloacelor prin cari sa mulcame´sca mânia cerească. Așa în Letca soția lui Ion Barna de la vale și Năstuca, veduva lui Nicu Săbădîș, femei trecute de 60 de ani, au luat o cupa de grâu din recolta de estima și punându-se în genunchi au zis ´´Tatăl Nostru´´de atâtea ori, câte grăunțe erau în acea cupă, apoi au risnit grâul, nu l´au măcinat,- și din fărină au făcut o prescura, pe care au dus-o la biserica, să slujească părintele pentru ploie.

Dumnezeu a ascultat ruga cuvintelor și a trimis ploie, care a stîmparat țărina, și a trimis rouă, căci timp de patru săptămâni nici rouă n´a fost. Oamenii au început sa mai respire…Des ploia a fost prea putină și inimile au început din nou și săcăiască de desperare.

Românul pare ca are mai putină grijă de sine și de copiii săi, ca de vite. Cu ce le vom scote din iarnă ? Si se apuca sa amestece puținul fîn ce i s´a făcut cu paie și cu pleva, și face frunzar… Otavă nu va fi anul aceasta nimică…vitele n´au nici un preț, umblă a pustiu pe campu și regesc a fome și a sete. Izvoarele au secat, Somesul s´a făcut cât un pârâu. Oamenii trec cu carele. Trec și copiii prin el. Si nu sunt de cât doi ani , de când esira din țărmuri și ajungea din deal în deal pustiind pământurile. Atunci au rămas oamenii săraci din cauza apei, acum din cauza secetei…Bătaia lui Dumnezeu!

Paul Delaletca

Uncategorized

Posted on December 13, 2023 by Irimus Bianca

Uncategorized

Posted on December 9, 2023 by Irimus Bianca

Să ne întoarcem însă la “chemecheu” , căci am auzit o întâmplare caraghioasă în legătură cu el, care merită să fie povestită.

Era pe vremea mișcării naționale memorandiste.

Din Letca s’a dus și vărul Vasile Pocol căruia pe ungurie îi mai zice și “Lăți”, cu memorandul la Viena.

Comuna noastră fu scrisă în cartea neagră și luată în ochi.

De aici are să pornească “revoluția”, ziceau cei ce nu cunosc blândul și răbdătorul nostru popor.

Într-o zi “birăul” a chemat pe toți gospodarii din sat la “chemecheu” . Venise poruncă, să se îngrădească acest loc și “birăul”, pentru a împărți munca îngrăditului între săteni, i-a chemat acolo.

S’-a întâmplat, că în acea zi a fost și i înmormântare. Numărul poporului care a dat ultimele onoruri defunctului, era mare. Și s’au cântat cântece de jale și preotul a ținut, după obiceiu, o cuvântare funebră și poporul eșise cu prapori, cum este datina la înmormântări.

Jos în vale, față în față cu cimitirul, unde era mai ‘nainte “balta Pintii “, azi este gara.

Șeful gării, un jidov, venit cine știe de unde văzând mulțimea de popor pe deal, cu prapori și cu cântece și cu “discursuri” -și-a zis: iată Românii s’-au adunat, să jure , ca vor porni războiul de esterminare contra Ungurilor. Iată “steagurile” , auzi cântecele răsboinice” (!) , auzi discursul, în care poporul se îndeamnă la revoluție. Patria este în pericol!

Despre toate acestea , vrednicul păzitor nu numai a liniei ferate, ci și al ideilor de stat, a făcut raport telegrafic la reședința cercului: “ Românii din Letca pornesc la noapte spre Ileanda și vor pustii cu fer si foc, tot ce vor găsi contrar în drumul lor”.

Din Ileanda au fugit toate damele funcționarilor la Dej, iar spre Letca a plecat imediat o ceata de jandarmi.

Se înserase. Oamenii , obosiți de munca câmpului, se intoarceau acasă. Pe vatră s’-a aprins focul și fiecare își gătea de cină. Femeile veneau cu “șuștariu” plin de la vaci și pe masă aburia “tocana”, peste care harnică gospodină a turnat laptele dulce. Apoi s’au dus la culcate. Focurile s’-au stins ,iar în sat nu se mai auzit alt sgomot , decât târâitul câte unui “greluș” ,” gârghitul” câinilor și sunetul câte unei “droange” ( talange) de vacă.

În acest timp însă, jandarmii împresuraseră satul. Tiptil, tiptil , să nu fie observați, au tras un cordon împrejurul “dușmanului” și așteptau cu inima strînsă semnalul de plecare al războinicilor Letcani. Are să fie un cumplit măcel.

După așteptare zadarnică de cîteva ore, comandantul jandarmilor s’a dus la “birăul”, să-l interpeleze , cum de Letcanii nu pornesc cu coase și cu topoare spre Ileanda ? Acuma , ce o să salveze ei , dacă nimic nu este amenințat ?

Nu știm, ce răspuns le-o fi dat “birăul”, Dumitru Peter, un Român cinstit, care de mulți ani era în fruntea comunei, și care ar fi avut atâta trecere pe lângă săteni, ca să-i desmântă dela vreo întreprindere nesocotită, presupunând, că ar fi avut de gând să facă ceva-destul ca jandarmii s’-au întors înapoi rușinați.

Paul Delaletca

Uncategorized