Invitat la o adunare culturală cu rugămintea sa țin o conferință, m´am dus și am revăzut iarăși locurile copilăriei mele.
Multă bucurie n‐am avut privind la câmpiile uscate și la pământul crăpat la adâncime de mai mulți metri.
´´Se deschide pământul și ne va înghiți de vii pentru păcatele noastre. De opt zeci și cinci de ani, de când țin minte așa o uscăciune n‐am mai pomenit.´´zice un moșneag trecut de noua zeci de ani.
Nu este mântuire, decât la tatăl cel ceresc, care să mâniat rău pe noi. Și nici nu e mirare, căci tare s´a blăstămatul lumea.´´spunea un alt bătrân.
Si se duceau femeile văduve la biserica și ajunau câte trei zile și cu lacrimi în ochi se rugau sa se milostivească cel de sus.
Preoții făceau rugăciune pentru ploie și cand cetiau cuvintele:´´ca Dumnezeu sa se îndure,sa deschidă cerul și sa dea ploie pentru cei săraci, pentru cei din leagăn și pentru dobitoace´´, mulțimea prosternată sărută pământul și îl uda cu siroie de lacrimi.
Si mizeria il face pe om invențios in alegerea mijloacelor prin cari sa mulcame´sca mânia cerească. Așa în Letca soția lui Ion Barna de la vale și Năstuca, veduva lui Nicu Săbădîș, femei trecute de 60 de ani, au luat o cupa de grâu din recolta de estima și punându-se în genunchi au zis ´´Tatăl Nostru´´de atâtea ori, câte grăunțe erau în acea cupă, apoi au risnit grâul, nu l´au măcinat,- și din fărină au făcut o prescura, pe care au dus-o la biserica, să slujească părintele pentru ploie.
Dumnezeu a ascultat ruga cuvintelor și a trimis ploie, care a stîmparat țărina, și a trimis rouă, căci timp de patru săptămâni nici rouă n´a fost. Oamenii au început sa mai respire…Des ploia a fost prea putină și inimile au început din nou și săcăiască de desperare.
Românul pare ca are mai putină grijă de sine și de copiii săi, ca de vite. Cu ce le vom scote din iarnă ? Si se apuca sa amestece puținul fîn ce i s´a făcut cu paie și cu pleva, și face frunzar… Otavă nu va fi anul aceasta nimică…vitele n´au nici un preț, umblă a pustiu pe campu și regesc a fome și a sete. Izvoarele au secat, Somesul s´a făcut cât un pârâu. Oamenii trec cu carele. Trec și copiii prin el. Si nu sunt de cât doi ani , de când esira din țărmuri și ajungea din deal în deal pustiind pământurile. Atunci au rămas oamenii săraci din cauza apei, acum din cauza secetei…Bătaia lui Dumnezeu!
Paul Delaletca